Seceta din aceasta vara ne va scumpi alimentele. Pretul la bursa pentru grau si porumb a explodat

Preturile marfurilor alimentare sunt in continua crestere, iar situatia nu se va reglementa prea curand din cauza secetei din aceasta vara care a distrus mare parte din recolta agricola. Un studiu al Bancii Mondiale si al Bancii Nomura arata ca Romania se afla pe locul 12, la nivel mondial, la importul de produse agroalimentare. Pornind de la aceasta constatare, Victor Safta, Director General Noble Securities- sucursala Romania, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding, a facut o analiza a modului in care pretul graului si porumbului va evolua la bursele internationale. “Pe termen mediu, graul si porumbul raman pe un palier inalt de pret pe bursele internationale, manifestand o volatilitate destul de ridicata; tendinta de crestere a preturilor ar putea fi limitata de incapacitatea <<cererii>> din piata de a raspunde unor cotatii de pret si mai ridicate, precum si de perspectivele viitoarelor recolte”, a explicat Victor Safta.

El vine si cu argumente solide pentru a sustine cele spuse, subliniind ca seceta a lovit in aceasta vara multe regiuni ale lumii: SUA, cel mai mare exportator de cereale din lume, a cunoscut cea mai grava seceta din ultimii 50 de ani, reflectata in scaderea productiei de porumb, grau, soia etc. Productia de porumb scade, in acest an, si in UE; Australia, Rusia, Canada si Uniunea Europeana inregistreaza scaderi masive si la productia de grau, din cauza conditiilor meteo nefavorabile. Recent, Departamentul American al Agriculturii (USDA) a revizuit in scadere estimarile privind recolta si rezervele globale de porumb si de grau din acest an. “Piata materiilor prime alimentare are, ca orice piata, inclusiv o componenta speculativa; spre deosebire de alte sectoare insa, principiul <<pur>> al cererii si ofertei are mult mai des rolul principal si se reflecta mai limpede in pret”, a precizat analistul.

Din cauza lipsei precipitatiilor, pretul graului a ajuns, in iulie, la un nivel neatins din 2008; in trimestrul al doilea, pretul graului a crescut cu 14,4% pe bursele internationale, iar in cel de-al treilea cu inca aproape 20%. In prima jumatate a lunii octombrie, cotatia graului a marcat insa o corectie, scazand cu cca 5,7%, intrucat preturile ridicate au descurajat cererea si consumul, exporturile de grau american au scazut, o serie de investitori si-au inchis pozitiile long (de cumparare) etc. In ceea ce priveste pretul porumbului, acesta a crescut pe bursele internationale cu aproape 19% in trimestrul al treilea; in primele doua saptamani din octombrie, cotatia porumbului a inregistrat, la randul sau, o corectie de cca 2,5%, un rol important in aceasta evolutie avand conditiile meteorologice din America de Sud care par a favoriza productii viitoare bune.

In momentul de fata insa, nu sunt premise pentru ca preturile graului si porumbului sa marcheze deprecieri majore si sa intre pe un palier mult inferior celui actual”, a mai spus Victor Safta. In tara noastra, preturile marfurilor alimentare au crescut cu 2,3%, cu efecte inflationiste si in cascada.

Romania este printre marii importatori ai lumii, iar acest lucru se reflecta in costuri. “Pentru tarile importatoare de diferite materii prime alimentare, lucrurile sunt mai grave inclusiv din cauza costurilor de transport crescute, pretul petrolului ramanand destul de aproape de maximul ultimelor luni; cel mai probabil, cresterile de preturi vor continua sa se resimta in Romania”, a aratat Directorul General Noble Securities- sucursala Romania.