Acestia sunt actori relevanti din Maghreb si parteneri importanti ai Uniunii Europene de pe malul sudic al Mediteranei. Cu toate acestea, ei cu greu au relatii directe. Ba mai mult: in ultimele luni s-au inmultit neintelegerile dintre cei doi vecini. Cel mai recent episod dateaza de la inceputul lunii noiembrie, cand presedintia algeriana a emis o declaratie dura in care acuza Marocul ca a bombardat un convoi de camioane in Sahara de Vest. Trei civili algerieni au fost ucisi intr-un atac din Alger numit „terorism de stat”, in timp ce Rabat a ramas tacut pana acum.
„Daca se confirma ca a fost un atac intentionat al Marocului impotriva cetatenilor algerieni, este un salt calitativ, un eveniment fara precedent”, Irene Fernandez-Molina, profesor la Universitatea din Exeter (Regatul Unit) si specialist la Magreb. Autoritatile algeriene au cerut o ancheta Natiunilor Unite si au avertizat ca actul „nu va ramane nepedepsit”.
Pot tensiunile actuale sa duca la un conflict armat? Analistii consultati recunosc ca este greu de raspuns definitiv. „Pulsul actual si agresivitatea dintre ambele tari este incadrat in termeni de forta: cine are cea mai puternica armata, cine poate avea ultimul cuvant intr-o confruntare . Este ceva care este foarte prezent in media locala si in retelele sociale”, recunoaste Haizam Amirah-Fernandez, cercetator principal in domeniul mediteranean si al lumii arabe la Institutul Regal Elcano.
„Relatiile bilaterale dintre Maroc si Algeria au fost intotdeauna proaste, dar aceasta tensiune permanenta a fost gestionata relativ cu pricepere, cunoscand limitele celor care puteau. sa fie contactat pentru a evita confruntarea armata”. De altfel, ultima confruntare militara dintre cele doua tari dateaza din 1963 si razboiul nisipurilor. In joc era linia de demarcatie a frontierei, niciodata delimitata clar de Franta, fosta putere coloniala.
O frontiera comuna inchisa din 1994
La peste o jumatate de secol de la conflict, cei peste 1.800 de kilometri de frontiera comuna sunt inchise. Ei sunt asa din 1994. Iar motivele dezacordului dintre Maroc si Algeria au evoluat. Pe 24 august, autoritatile algeriene au anuntat ruperea relatiilor diplomatice cu vecinul lor, invocand „acte ostile si rauvoitoare ale Marocului” si un presupus razboi mediatic intre Rabat si Alger. Pe lista nemultumirilor apar si problema Saharei de Vest, punct istoric de frictiune intre cele doua tari, si normalizarea relatiilor diplomatice dintre Maroc si Israel.
Aceasta apropiere echivaleaza, potrivit sefului diplomatiei algeriene Ramtame Lamamra, cu deschiderea usii Magrebului catre o putere straina care a avut istoric o relatie ostila cu Algeria. Lamamra a criticat, de asemenea, Rabatul pentru ca a folosit programul israelian Pegasus pentru a spiona oficialii algerieni si pentru ca sprijina miscarile de opozitie, Miscarea pentru Autodeterminarea Kabyliei (MAK) si islamistul Rachad, ambele considerate teroristi de autoritatile din Alger.
Cea mai imediata consecinta a acelei rupturi a fost inchiderea, in septembrie, a spatiului aerian algerian pentru avioanele marocane. Mai recent, la inceputul lunii noiembrie, Algerul a taiat robinetul de gaz: compania de stat Sonatrach a decis sa nu reinnoiasca contractul de exploatare a gazoductului Maghreb-Europa, care permitea furnizarea de gaz in Peninsula Iberica prin Maroc. Rabatul va inceta sa castige intre 50 si 200 de milioane de euro pe an din trecerea gazoductului prin teritoriul sau si nu va mai avea acces la gazul algerian care a alimentat doua termocentrale din nordul si estul tarii.
„Pe termen scurt, Algeria iese in frunte”, recunoaste Aurelia Mane Estrada, profesor de Politica Economica Energetica la Universitatea din Barcelona, „deoarece pretul gazului lichefiat este mai legat de piata decat pretul gazului care este vandut prin conducta, care este de obicei fixat in contracte lungi.” Chiar si asa, Aurelia Mane Estrada nu crede ca contractul de gaze va avea consecinte asupra relatiilor comerciale dintre Maroc si Algeria pentru ca acelea „nu au fost niciodata intense”.
Cursa inarmarilor
Profesorul de la Universitatea din Barcelona este mai preocupat de un alt derivat al tensiunilor: cursa inarmarilor. „Cheltuielile pentru aparare sunt in crestere, mai ales in cazul Algeriei in ultimii ani”, spune Mane Estrada, „si asta este in detrimentul altor articole bugetare”. Cercetatorul de la Institutul Regal Elcano Haizam Amirah-Fernandez este de acord: „O parte semnificativa din produsul intern brut al Marocului si Algeriei este cheltuita pentru achizitionarea de arme si nu este cheltuita pentru alte proiecte atat de necesare si urgente, cum ar fi cheltuieli sociale, in sanatate, educatie sau formare profesionala”.
Cursa inarmarilor este atat „cauza, cat si o consecinta” a contextului intern dificil al Marocului si Algeriei, spune Haizam Amirah-Fernandez: „situatia economica si sociala a regimurilor din regiune le duce la un nationalism din ce in ce mai virulent si in Magreb, ca nationalismul se manifesta in confruntarea cu aproapele, caruia i se invinuieste toate relele.” Retorica nationalista, cu inamicul extern oportun, este utila pentru a evita problemele interne, recunoaste Irene Fernandez-Molina. „De cate ori se produce o escaladare de acest tip, are loc o inchidere de randuri in jurul dusmaniei cu vecinul” asigura un profesor la Universitatea din Exeter: „poate ca nu garanteaza stabilitatea interna a regimurilor, dar nu le raneste.” .
In afara granitelor marocane si algeriene, tensiunile actuale sunt ingrijoratoare. Acestia ameninta stabilitatea intr-o regiune slabita de terorismul jihadist din Sahel si de criza cronica politica si umanitara din Libia. De asemenea, se indeparteaza de perspectiva de a vedea un proces de integrare demarandu-se in nordul continentului african: „Regiunea se indreapta catre o tensiune mai mare si o instabilitate mai mare”, insista Haizam Amirah-Fernandez, care considera ca „Maghrebul se indreapta catre o mai mare instabilitate”.
