2013: Catastrofele naturale au provocat pagube in valoare de 125 de miliarde dolari

Un studiu al companiei de asigurari germane Munich Re arata ca, in 2013, costul total al catastrofelor naturale din lume s-a ridicat la circa 125 de miliarde de dolari (92 de miliarde de euro), o suma ‘moderata’ prin raport cu anii precedenti.

In ultimii zece ani, catastrofele naturale au provocat in medie pagube anuale cu o valoare totala de 184 de miliarde de dolari la nivel mondial. Potrivit Munich Re, pentru 2013, suma ce trebuie acoperita de sectorul de asigurari reprezinta aproape 31 de miliarde de dolari, fiind la randul sau mai modesta decat media de 56 de miliarde inregistrata pe parcursul ultimelor zece ani. In anul care tocmai s-a incheiat, ‘catastrofele naturale cele mai costisitoare in termeni economici au fost inundatiile din sudul si estul Germaniei, precum si din tarile limitrofe’ in cursul lunii iunie. Acestea au cauzat pagube cu o valoare totala de 11,7 miliarde de euro, dintre care 2,3 miliarde de euro asigurate.

Pentru sectorul de asigurari, caderile de grindina din Germania din cursul lunilor iulie si august s-au dovedit a fi cele mai costisitoare. Aceste intemperii au provocat pagube cu o valoare totala de 3,9 miliarde de euro, dintre care 3,1 miliarde miliarde acoperite de catre asiguratori. Din punct de vedere uman, cea mai grava catastrofa a fost taifunul Haiyan din sudul Filipinelor de la inceputul lui noiembrie, ce a provocat moartea a 6.000 de persoane si a lasat alte cateva milioane fara un acoperis deasupra capului.