Cersetoria, demna de o piesa de teatru

Cersetori. Ii intalnim la orice pas, la fiecare colt de strada sau statie de metrou. Sunt parte integranta a peisajului bucurestean, fie ca ne place, fie ca nu. Cersetoria este fara indoiala o afacere profitabila, sumele castigate din prestarea acestei activitati depasind cu mult salariul unui om care munceste pe branci de dimineata pana seara. Fie ca stau cu mana intinsa la colt de strada, fara a scoate un singur sunet, fie ca te agaseaza verbal pana le dai un ban, doar, doar sa te lase in pace, fie ca se plimba prin metrou, rostind fel de fel de rugaciuni sau poezii, cersetorii au propriile metode pentru a scoate bani frumusei.

Desi unii dintre ei fac acest lucru din nevoie, din disperare, din saracie, pentru ca nu au linistea zilei de maine, sunt altii care incropesc adevarate scenarii demne sa impresioneze oamenii. O simpla calatorie cu metroul, cu precadere in directia Militari, este o adevarata revelatie. Cel putin eu am ramas surprinsa de siretlicurile la care recurg cersetorii pentru a impresiona calatorii, varietatea scenariilor fiind impresionanta.

In primele mele zile in Bucuresti, cand am luat contact cu agitatia de la metrou, inevitabil am surprins cateva aspecte relevante pentru o calatorie. Desi la orele diminetii haosul de la metrou este de nedescris, oamenii fiind inghesuiti precum sardinele intr-un vagon vechi, se pare ca cersetorii isi fac loc prin multime si chiar reusesc sa capteze atentia tuturor. Fara sa am habar de trucurile la care recurg acestia pentru a trezi compasiunea in randul calatorilor, de cele mai multe ori dadeam bani. Dupa ce am analizat insa comportamentele catorva dintre ei, m-am lamurit cum sta treaba. Fara indoiala cersetorii au o imaginatie bogata si sunt capabili sa regizeze un fel de scene de teatru doar pentru a ne atinge coarda sensibila.

Intr-o dupa-amiaza, cand vagonul era aproape gol, o batranica isi face aparitia molcom. Infatisarea ei era una la care era greu sa ramai impasibil, corpul ei tremurand din toate incheieturile. Cocosata, cu o rana la mana lasata la vedere si un mers chinuit, batranica abia rostea cateva cuvinte, din care am desprins doar “sa va deie Dumnezeu sanatate” si “reusita la egzamene”. Induiosata fiind de prezenta ei, cu atat mai mult cu cat batranii reprezinta un punct sensibil pentru mine, i-am intins o bancnota de 5 lei. Si nu am fost singura. Aproape toti cei care erau in metrou i-au oferit fie bani, fie un fruct sau o gustare pe care o aveau la indemana.

M-am simtit bine ca am putut sa o ajut, catusi de putin. Dar ce mi-a fost dat sa vad dupa oprirea metroului in statie m-a socat de-a dreptul. Dupa ce a colectat banii, batrana s-a indreptat agale spre usa, asteptand sa coboare. Indata ce usile s-au deschis, batrana si-a indreptat spatele instant, corpul a incetat sa ii mai tremure si intr-o clipita, a dat fuga spre un alt vagon, cu alti oameni naivi, care nu ii cunosc siretlicurile. Atat eu, cat si ceilalti calatori, am ramas uimiti de cat de usor ne-am lasat pacaliti de aparente.

Atunci am inteles ca, pentru a face fata provocarilor de la metrou si concurentei, cersetorii trebuie sa nascoceasca cele mai induiosatoare povesti si sa adopte cele mai fragile posturi pentru a putea sensibiliza oamenii si a-si mari profitul. Fie ca poarta haine zdrentuite, fie ca isi lasa ranile la vedere sau pretind ca sufera de fel de fel de afectiuni, cersetorii au la indemana un reportoriu bogat. Se folosesc chiar si de recuzita, purtand dupa ei bastoane, scaune cu rotile, tot felul de aparate care ii ajuta sa isi deregleze vocea sau pancarte agatate de gat pe care este scris un text agramat. Ce sa mai, adevarati actori! Asta-i cersetoria din zilele noastre, o piesa de teatru ieftina si patetica.