Provocarile economiei globale din ultimul deceniu, care au culminat cu criza economica si financiara declansata in 2007-2008, au pus in dificultate multe firme mari, care nu si-ar fi imaginat vreodata ca vor ajunge intr-un punct critic. Unele s-au trezit insa aruncate direct in faliment, altele au facut fata situatiei, ba chiar au izbutit sa se relanseze cu atata forta incat au ajuns la cele mai bune rezultate din istorie.
Si totusi, cate companii mari, cu o capitalizare de cel putin un miliard de dolari, au reusit sa aiba o crestere constanta a afacerilor, de cel putin 5% anual, in ultimii zece ani? Intrebarea si-a pus-o un grup de economisti, coordonati de Rita Gunther McGrath, profesor de management in cadrul Universitatii Columbia, New York.
Concluziile studiului, publicate recent in Harvard Business Review, publicatie editata de Harvard Business School, parte a prestigioasei Universitati Harvard, cotata ca fiind cea mai buna universitate din lume, au fost surprinzatoare chiar si pentru autorii studiului: doar 10 mari companii din lume, listate la bursa, cu o capitalizare de cel putin 1 miliard de dolari, au reusit sa aiba o crestere a profitului net de cel putin 5% anual in ultimii 10 ani. Mai mult decat atat, doar 5 companii au inregistrat o crestere si a profitului net si a veniturilor in aceeasi perioada.
Studiul a vizat perioada 2000-2009, iar cota de 5% a fost aleasa pentru ca avansul global al economiei a fost de 6% anual. Un numar de 2.347 de firme au indeplinit criteriile studiului. Din cele 10 companii, trei sunt din Europa, trei din Statele Unite, doua din India si cate una din Japonia si China. Cu cateva exceptii, companiile nu sunt cunoscute la nivel global, ci doar pe plan local, iar cele mai multe dintre ele activeaza in domeniul informatiilor.
Top 10 companii cu crestere stabila a afacerilor
10. Atmos Energy – SUA
Domeniu: Marketing si distributie de gaze naturale
Anul fondarii: 1906
Capitalizare bursiera: 2,6 miliarde de dolari
9. FactSet Research Systems – SUA
Domeniu: Colectare si furnizare de informatii
Anul fondarii: 1978
Capitalizare bursiera: 3 miliarde de dolari
8. Krka Group – Slovenia
Domeniu: Industria farmaceutica
Anul fondarii: 1954
Capitalizare bursiera: 3,2 miliarde de dolari
7. Indra Sistemas – Spania
Domeniu: Tehnologia informatiei
Anul fondarii: 1993
Capitalizare bursiera: 3,7 miliarde de dolari
6. Tsingtao Brewery – China
Domeniu: Industria berii
Anul fondarii: 1903
Capitalizare bursiera: 7,2 miliarde de dolari
5. Cognizant – SUA
Domeniu: Tehnologia informatiei
Anul fondarii: 1994
Capitalizare bursiera: 13,3 miliarde de dolari
4. ACS – Spania
Domeniu: Constructii
Anul fondarii: 1983
Capitalizare bursiera: 15,5 miliarde de dolari
3. HDFC Bank – India
Domeniu: Banci si cooperative de credit
Anul infiintarii: 1994
Capitalizare bursiera: 16,5 miliarde de dolari
2. Yahoo Japan – Japonia
Domeniu: Internet
Anul infiintarii: 1996
Capitalizare bursiera: 20,3 miliarde de dolari
1. Infosys – India
Domeniu: Tehnologia Informatiei
Anul fondarii: 1981