Filme de vazut de Ziua Indragostiților

Februarie e luna roz din calendar, cand fluturii din stomac, bomboanele de ciocolata si tonele de iubire se revarsa peste toti indragostitii. Pentru ca se apropie sarbatoarea dragostei, iti recomandam 10 filme pe care scrie mare „a se vedea de Valentine’s Day”.

Ca tot e criza, o pelicula romance, cu doza potrivita de fiori, emotie si tandrete, constituie cea mai buna metoda de a-i spune „te iubesc” fara a porni un razboi impotriva nevinovatului porcusor cu maruntis. Si daca Sfantul Valentin te prinde tot singur/a, uita de cutia de servetele si de DVD-urile horror, invita-ti prietenii single la o ciocolata calda si faceti-va curaj sa dati piept cu ceea ce musteste pe afara: dragostea. Veti face haz de necaz si cine stie, poate scenele dulci de pe ecran te vor convinge ca cel/cea pe care il/o astepti e la cateva perne distanta. Fie din bratele iubitului/ei, fie alaturi de cei mai buni prieteni, unul dintre cele 10 filme de mai jos te vor convinge sa apesi play pentru iubire!  

Valentine’s Day/Ziua Indragostitilor, 2010  

O comedie savuroasa despre toate felurile de iubire, pelicula cu titlu de sarbatoare face parte din filmele parada de staruri, la moda de la Love Actually incoace. Daca vrei o comedie usoara, care sa te convinga inca o data ca americanii se pricep cel mai bine sa ne tintuiasca in fata micilor si marilor ecrane de sarbatoarea iubirii, cea de fata trebuie neaparat sa figureze in meniu.  

A Walk to Remember/O iubire de neuitat, 2002  

Mandy Moore si Shane West se indragostesc in aceasta ecranizare a unui roman de Nicholas Sparks, regele scriitor al dragostei. Teen drama abunda in ingredientele care i-au adus celebritatea: fata ingenua bifat, baiatul rau bifat, dragostea ce invinge toate conventiile sociale la fel. Bonus: o portie de suflet, sinceritate si o eroina atat de sigura pe principiile ei incat cucereste inima baiatului fara cliseul schimbarii de look.  

Ghost/Fantoma mea iubita, 1990  

Demi Moore si Patrick Swayze interpreteaza un cuplu de indragostiti care cuceresc in celebra scena a „olaritului”, votata una dintre cele mai emotionante din filmele de dragoste, dar devin memorabili dupa ce el moare si se reintoarce ca fantoma. Whoopi Goldberg a luat Oscarul si e senzationala in rolul de medium. Unul dintre cele mai bune filme ale anilor ’90 te va convinge ca dragostea e mai puternica si decat moartea. Macar la Hollywood.  

Breakfast at Tiffany’s/Mic dejun la Tiffany, 1961  

Da-i o sansa, chiar daca nu iti plac filmele vechi si nu dai doi bani pe curentul vintage. De ce? Pentru ca Audrey Hepburn e o It Girl a anilor 60, zapacita, materialista dar atat de adorabila, si nu degeaba a fost declarata cea mai frumoasa femeie a tuturor timpurilor. Aventurile sofisticatei Holly Golightly te vor face sa razi, sa plangi si sa iti reamintesti de ce se spune ca dragostea nu are pret. Bonus: daca esti o fashionista, filmul e un must see, pentru rochia bijuterie Givenchy ce a declansat isteria little black dress si care e probabil cel mai dorit item din istoria modei.  

Casablanca, 1942  

Completam lista de oldies but goldies cu filmul pe care e musai sa il vezi daca inima ti-a batut macar o data pe ritmurile iubirii. Casablanca e un clasic si spune povestea indragostitilor interpretati de Humphrey Bogart si Ingrid Bergman, care se reintalnesc intr-un bar din Maroc, in timpul celui de-ai doilea razboi mondial. Cele mai celebre citate din istoria filmului, un cantec la pian ravasitor, buclele superbei suedeze si dragostea care in tuse alb negru e mai frumoasa ca niciodata sunt cateva dintre motivele pentru care anul asta ar trebui sa traiesti retro sarbatoarea iubirii.