La ferma piscicola Al Bahar din Gaza, o familie palestiniana echipata cu plase cu maner lung incearca sa prinda dorada intr-un rezervor. Se aud tipete in timp ce un baiat pescuieste un peste, unul dintr-o jumatate de duzina care va fi in curand eviscerat si facut la gratar in restaurantul de alaturi.
Instalatia este situata la o mica cota deasupra unei plaje si de acolo se vede cum se sparg valurile Mediteranei. Langa restaurant si acvariu, Al Bahar se mandreste cu un loc de joaca pentru copii si ca vizitatorii vin in incinta pentru a petrece o zi diferita.
Pentru proprietarii sai, totusi, Al Bahar reprezinta posibilitatea a ceva mult mai semnificativ: furnizarea palestinienilor cu o noua sursa de aprovizionare cu peste si reducerea dependentei acestora de importurile din Israel.
Sectorul pescuitului palestinian opereaza sub restrictii foarte stricte. O zona de excludere controlata de Israel limiteaza spatiul in care acestia pot lucra la sase mile (aproximativ 11 kilometri) de coasta Gaza. Pescarii risca sa fie impuscati, arestati sau sa li se confisce captura.
Stocurile de peste din zona sunt scazute, iar flotele din Gaza se lupta sa prinda suficient pentru a alimenta piata interna. De aceea, pietele vand in prezent dorada – cel mai des intalnit peste in restaurantele din zona – pe care o importa de doua ori pe saptamana din fermele piscicole din Israel.
Al Bahar are douasprezece rezervoare uriase pe care le-a construit la un pret de 1,2 milioane de dolari. Este cea mai de succes ferma de peste dintre cele patru care au aparut in Gaza de la razboiul cu Israelul din 2014. De asemenea, se pregateste sa construiasca o a doua ferma comerciala de peste pe terenul invecinat, care spera sa fie gata intr-un an.
In prezent, pestii lor sunt crescuti din puisii si oua achizitionate din Israel, care ofera si hrana bogata in proteine pentru animale. Cu toate acestea, proprietarul, Yassir Al Haj, ia in considerare deschiderea unui incubator pentru a nu mai avea nevoie de importuri de pui si oua.
Haj explica ca ferma produce 120.000 de kilograme de dorada pe an, suficienta pentru a aproviziona clientii privati care vin la ferma si restaurantul lui, dar mult mai putin decat este necesar pentru aprovizionarea distribuitorilor comerciali. „Comerciantii vin la noi, dar inca nu le putem aproviziona cu peste. De aceea vom construi o a doua ferma piscicola care va putea produce 200.000 de kilograme”, spune Haj.
El adauga ca pretul aurului inseamna ca este doar la indemana elitelor din Gaza. „Doar cativa oameni care au salarii mari isi permit sa vina aici”, explica el.
Dificultati din cauza intreruperilor de curent
Toate fermele din Gaza sunt vulnerabile la instabilitatea cauzata de guvernul Hamas. Dar Haj subliniaza ca cel mai mare obstacol in calea expansiunii este lipsa unei surse fiabile de energie electrica pentru o afacere care are nevoie de energie 24 de ore pe zi pentru a oxigena rezervoarele si a mentine pestii in viata. „Trebuie sa am doua generatoare de urgenta, care m-au costat 100.000 de dolari. Daca as locui in alta parte decat in Gaza, nu as avea nevoie de acest cost”, se plange el.
Este o problema care este bine cunoscuta unui alt piscicultor din Gaza. In spatele unui gard de pe un teren de coasta din apropierea orasului Khan Younis din sud, Mohammed Salmi, in varsta de 21 de ani, pazeste depozitele familiei sale. „Tatal meu a lucrat 30 de ani intr-o ferma de peste din Israel”, explica Salmi. „Deschiderea unuia in Gaza a fost visul lui”.
Mult mai mica decat Al Bahar, ferma condusa de familia Salmi si-a pierdut prima „cultura” de creveti dupa o pana de curent la depozitul sau principal. Acum isi incearca norocul cu fari , un mic peste portocaliu care este mai robust decat crevetii si poate supravietui cu doar 12 ore de energie electrica pe zi. In orice caz, familia a comandat panouri solare ca masura de urgenta pentru a-si mentine pestii in viata.
„Am pierdut un milion de creveti anul trecut”, spune Salmi. „Deci acum ne este mereu frica de lipsa de energie. Dar cand soseste energia solara – speram in mai putin de o luna – ar trebui sa fim bine.”
Ca si in Al Bahar, familia planuieste sa construiasca un restaurant si o benzinarie pentru clientii sai, care vin din toata Fasia Gaza. Si la fel ca si cealalta ferma de peste, Sami explica ca popularitatea fermei la clientii privati inseamna ca nu exista suficient peste pentru a furniza comerciantilor din teritoriu.
Intors in Al Bahar, Basil Abu Sahal cumpara doua kilograme de peste pentru ca familia sa sa le manance. „Este prima data cand vin”, explica el. „Incerc, dar este aproape acelasi pret pe care il platiti in piata”. El observa ca o parte a apelului este ca pestele este mai bun decat ceea ce este prins in marile poluate din Gaza. Ei gatesc dorada si Sahal se aseaza sa o manance cu familia, la o masa cu vedere la mare.