Liderii USR-PLUS asteapta sedinta Coalitiei de luni pentru a transa subiectul retragerii increderii premierului Florin Citu, sustin surse politice, pentru HotNews.ro. USR-PLUS sustine ca pentru a evita adancirea conflictului au facut un pas si si-a trimis ministrii la sedinta de guvern.
Potrivit surselor citate, USR-PLUS ia in calcul sa faca o propunere la Ministerul Sanatatii doar dupa o discutie in Coalitie.
Prin diverse voci, USR-PLUS transmite insa ca nu va ceda. “Ramanem la guvernare, dar fara premierul Citu”, a declarat joi, la Digi 24, deputatul USR-PLUS Ionut Mosteanu.
Presedintele executiv PLUS, Dragos Tudorache, spune ca ministrii USR-PLUS au luat “decizia responsabila” de a participa la sedinta de guvern, avand in vedere ca exista hotarari importante pe ordinea de zi, dar ca reprezentantii aliantei nu mai au incredere in premierul Florin Citu.
“Nu este niciun pas in spate. Este vorba despre un exercitiu de responsabilitate din partea colegilor nostri ministri. Erau decizii foarte importante, in primul rand pentru gestiunea pandemiei, erau dozele de Pfizer care trebuie sa intre in tara – trebuie aprobat acest memorandum, erau ajutoare pentru unitati sanitare din mai multe judete din tara care trebuiau aprobate, de asemenea cresterea alocatiei de hrana pentru pacienti, alocare de fonduri pentru medicii de familie, care participa in procesul de vaccinare.
(…) Insa – si din ce inteleg si domnul Barna a facut acest lucru foarte limpede in sedinta de guvern fata de premier – pozitia noastra nu se schimba cu absolut nimic. Increderea noastra in premier nu mai exista incepand de ieri dimineata”, a spus Tudorache, la Digi FM.
El spune ca USR-PLUS nu cedeaza si vrea in continuare o sedinta a coalitiei in care sa se discute despre “a gasi o solutie alternativa” la premierul Florin Citu.
“Nu cred ca va fi vorba de o cedare, ci de gasirea unei solutii. Noi cu aceasta abordare mergem in aceste negocieri. Intotdeauna in negociere fiecare parte trebuie sa mearga catre cealalta, pentru a gasi o solutie sustenabila. Intram in negocieri. Sunt convins ca se va gasi o solutie. Amintiti-va ca si in decembrie ni se spunea ca vom sta in negocieri saptamani si luni si nu vom gasi o solutie pentru guvernare. S-a gasit. (…) In coalitie vom cauta o solutie care sa ne dea o alternativa la ceea ce la momentul acesta nu mai avem, si anume o formula de incredere la varful guvernului”, a mai spus Dragos Tudorache.
El mai sustine ca USR-PLUS nu contesta dreptul premierului de a decide cand nu mai poate lucra cu un ministru, dar “era cat se poate de firesc un minim gest de respect”: sa aiba loc o discutie pentru a gasi impreuna o formula, nu sa fie pusi in fata faptului implinit.
“Pentru cei care speculeaza ca este o problema de orgoliu sau de scut in jurul lui Vlad Voiculescu, in acest moment nu mai este vorba despre persoane. Domnul Citu a spus ca nu este vorba despre persoane. Da, o guvernare nu este despre un ministru, asa cum nu este – imi pare rau sa spun – nici despre un premier. Este vorba despre cum functionam intr-o coalitie politica”, a adaugat europarlamentarul.