Selectiile din acest articol privesc arta regiei, bucuria de a merge si complexitatea identitatii rasiale. Proliferarea documentarelor pe serviciile de streaming face dificila alegerea a ce sa vizionezi. De aceea, astazi am ales noi pentru tine si am adunat in acest articol 3 dintre cele mai bune documentare pe care sa le urmaresti chiar acum.
„Filmeaza „Othello”” (1978)
Realizat pentru televiziune, „Filming ‘Othello’” este in general privit ca ultima regie a lui Orson Welles pentru ecran, si este un cantec de lebada inselator de modest. Nu doar un documentar de realizare despre versiunea sa de film din 1952 a „Othello”, acesta ofera un compendiu al reflectiilor lui Welles despre cinema si teatru, despre Shakespeare si despre tragedie in general. Incepe cu Welles, care in cea mai mare parte a programului se adreseaza direct spectatorului, vorbind in semn de lauda pentru Moviola, masina de montaj care pentru el reprezinta „ultima oprire pe drumul lung dintre visul din capul unui regizor si publicul pana la cui i se adreseaza acel vis.” (Recitarea lui bogata de astfel de replici este o mare parte din farmecul filmului.)
In prima sectiune, el povesteste cum acea interpretare speciala a lui „Othello” – Welles i-a facut pe altii – s-a reunit in ciuda finantarii haotice si cum, asa cum spune el, „imprejurarile in sine a avut mult de-a face cu determinarea stilului nostru”. Din cauza modului in care a fost filmata productia, spune el, se intampla tot timpul in filmul terminat ca un actor sa se miste „intre doua continente in mijlocul unei singure fraze rostite”. Lipsa costumelor la un moment dat a dus la decizia de a pune in scena uciderea lui Roderigo intr-o baie turceasca (care era de fapt o piata de peste).
La aproximativ o jumatate de ora, Welles schimba vitezele pentru a arata o conversatie lunga de pranz pe care a avut-o cu Micheal MacLiammoir (care l-a jucat pe Iago) si Hilton Edwards (care a jucat rolul lui Brabantio). Cei trei s-au intalnit in zilele lui Welles la Teatrul Gate din Dublin, pe care l-au fondat MacLiammoir si Edwards si unde Welles a inceput sa joace profesional. Conexiunea se adauga la sentimentul de a filma „Othello” ca un fel de recunoastere a carierei. Discutia barbatilor despre temele lui Shakespeare (este „Othello” despre invidie sau gelozie si cum sunt cele doua legate?) ofera context pentru recitarile de versuri lungi, aparent neintelese ale lui Welles, atunci cand „Filming „Othello”” revine sa fie un show individual. Spre sfarsit, Welles extrage si un Q. si A. plin de viata pe care le-a dat dupa o proiectie la Boston. „Definitia mea a unui regizor de film este omul care conduce accidentele”, spune el publicului, „dar nu le face”.
„Little White Lie” (2014)
Lacey Schwartz, regizoarea filmului „Little White Lie”, a crescut crezand ca parintii ei biologici erau ambii albi. Aceasta nu era neaparat impresia pe care o aveau strainii. In film, Schwartz isi aminteste ca a fost confundata cu un evreu etiopian la bat mitzvah. Fetele din liceu se intrebau despre rasa ei. Schwartz spune ca nu a bifat o casuta pe cererea ei de facultate, dar ca, pe baza unei fotografii, Georgetown a admis-o ca studenta neagra. Si tocmai in facultate a inceput sa puna serios la indoiala povestea care i se spusese cand crestea: ca a luat dupa un strabunic.
Peggy, mama lui Schwartz, a recunoscut ca Lacey ar fi putut fi rezultatul unei aventuri cu un barbat pe nume Rodney Parker, care era Black. Lacey il cunostea, la fel si unii dintre membrii familiei ei, inclusiv Robert, tatal care o crescuse. In acest documentar, realizatorul incearca sa dezvaluie – ei bine, toate acestea: propriile sentimente despre identitatea ei rasiala si nevoia ei ca ceilalti sa le recunoasca; anii de negare din partea familiei si a prietenilor care i-au impiedicat chiar sa vorbeasca despre ceva atat de evident retrospectiv; si relatia ei cu parintii ei. Prima data cand il impinge pe Robert sa-si recunoasca intunericitatea, ea iese simtindu-se respinsa de el. Apoi, din nou, cine l-ar putea invinovati pentru ca a fost scurt? Pentru Robert, Lacey a fost, asa cum sugereaza un prieten de familie in film, dovada vie ca Peggy a fost infidela. Peggy spune lucrurile putin mai putin delicat: „Adevarul este ca daca barbatul cu care am avut aventura nu ar fi fost negru, nimic din toate astea nu ar fi iesit la iveala.”
„Little White Lie” ridica intrebari fascinante despre natura familiei si impactul pe care pastrarea secretelor il poate avea chiar si ani mai tarziu. Lacey sta in fata camerei cu una dintre celelalte fiice ale lui Rodney, dar nu simte nicio legatura. Filmul se incheie cu nunta ei (cu Antonio Delgado, acum locotenent guvernator al New York-ului), moment in care se pare ca Lacey si-a impacat cel putin partial ideile despre cine este.
„Lumea dinaintea picioarelor tale” (2018)
In 2011, un fost inginer civil pe nume Matt Green si-a propus sa parcurga fiecare bloc public din New York City, lasand deoparte autostrazile, dar adaugand multe poduri, parcuri, cimitire si plaje, conform metodologiei de pe site-ul sau. Aproape de sfarsitul filmului „The World Before Your Feet”, un documentar de la Jeremy Workman (un fiu al asului din montajul Oscar Chuck Workman), el estimeaza ca mai are inca 500 sau 1.000 de mile de parcurs – ceea ce din punct de vedere tehnic il pune aproape de linie de sfarsit. Dar, cu un numar de postari intarziate, marturiseste ca se simte mai mult ca „undeva in mijlocul proiectului”. La sfarsitul anului 2022, la patru ani dupa ce filmul a fost lansat aici, The Sydney Morning Herald a raportat ca inca se ocupa. „Totul rostul este sa o faci, nu sa terminam cu ea”, a spus ziarul citat de el.
Workman ar fi putut sa-l fi portretizat cu usurinta pe Green ca pe o figura obsesiva demna de Werner Herzog. In schimb, filmul adopta o abordare mai blanda, vazandu-l pe Green ca pe un istoric amator hotarat, caruia ii ia timp sa arate – si sa inteleaga – obiective pe care cei mai multi dintre noi nu le observam, fie ca apreciaza viata vegetala a orasului sau decodifica punctul. urme pe canalele pluviale. El catalogheaza anumite tendinte ciudate, cum ar fi bisericile care inainte erau sinagogi si frizerii care folosesc litera „z” in loc de „s” pentru a forma pluralul.
Este un privilegiu pentru Green sa isi poata petrece viata in acest fel (desi calatoriile sale au interferat cu alte activitati, cum ar fi relatiile). In film, el estimeaza ca traieste cu 15 dolari pe zi si nu are casa. Mai degraba, se prabuseste cu diversi prieteni si straini, urmarindu-le adesea animalele de companie. Filmul il arata comparand notele cu Garnette Cadogan, un alt calator si scriitor devotat. Cadogan, care este Black, spune ca are grija sa se imbrace intr-un anumit fel pentru a parea neamenintator. Green, care este alb, are luxul de a putea sa se plimbe fara griji.
Cu toate acestea, amploarea proiectului sau este inspiratoare, la fel ca si hotararea lui de a afla despre figuri obscure din zona New York-ului, precum Charles Minthorn Murphy, al carui mormant il viziteaza in film. Murphy este creditat de Guinness ca fiind primul biciclist care a parcurs o mila in mai putin de un minut. In acest ritm, Green poate stabili recorduri proprii.
