Endodonția – definire practici, riscuri

Endodonția constă în tratarea interiorului unui dinte până în momentul în care se ajunge la pulpa acestuia.

Tehnicile de endodonție sunt cele mai potrivite soluții pentru a păstra un dinte care este amenințat cu dispariția definitivă, altfel fiind nevoie de intervenția în vederea plasării unui implant dentar. Atunci când se vorbește despre endodonție se vorbește îndeosebi despre tratamentul canalului radicular, tratament care poate urma după cel al tratării unei carii foarte apropiate de pulpa dintelui sau de o necroză a pulpei. 

Acest act medical, implant dentar, se realizează într-un cabinet stomatologic, deoarece medicii stomatologici sunt cei care au fost instruiți special pentru efectuarea unui astfel de tratament. În cazul în care tratarea este una mai pretențioasă, iar situația este prea complexă pentru ca un medic stomatolog să îi facă față, atunci se apelează la un endodentist, un specialist care a trecut printr-o formare care se specializează pe aceste tipuri de tratamente. Un endodentist este un specialist echipat cu o platformă tehnică performantă care îi permite efectuarea unor tratamente care nu pot fi realizate cu ochiul liber. 

Tratamentul endodentic include mai multe etape, toate acestea făcându-se sub efectul anesteziei locale. Înainte de toate medicul identifică accesul la canalele dentare, după care îndepărtează pulpa, o curăță, o dezinfectează și o usucă cu ajutorul unor instrumente speciale foarte fine. După această etapă urmează cea de etanșare a canalelor, acestea fiind blocate de conuri de gută și de ciment pentru canal. Cele două elemente modelează anatomia interioară a dintelui. La final, cu ajutorul testării radiografice, este verificată calitatea obturatorului.  La intervenția chirurgicală se ajunge doar în momentul în care tratamentul endodontic nu este unul eficient. 

Un astfel de tratament nu le este indicat celor care suferă de boli cardiovasculare, respectiv celor care prezintă un risc crescut de endocardită infecțioasă, mai ales în cazul în care pulpa dintelui este necrotică. În caz contrar, tratamentul endodontic la pacienții cu boli cardiace trebuie efectuat într-o singură ședință și cu acordul prealabil al cardiologului care urmărește starea de sănătate a pacientului. 

Un endodontist, cel care realizează acest tip de intervenție, este un medic stomatolog care a avut parte de o formare specializată în tratamentele de acest tip. Acesta tratează în mod special infecțiile și inflamațiile sistemului canalului intern al dintelui și pentru aceasta începe cu un examen clinic și radiologic al dintelui care urmează să fie tratat. Intervenția endodontică constă în îndepărtarea pulpei inflamate sau infectate, respectiv în curățarea și modelarea cu atenție a interiorului dintelui pe care îl umple ulterior și sigilează la final spațiul respectiv.