Videanu zice de criza ca e “psihologica”. Adica suntem noi nebuni

Categories BusinessPosted on

Am ințeles in fine de ce guvernul n-a luat nici o masura pana acum.

Pentru ca ditamai ministrul economiei inca nu pricepe ce e si cu criza asta. Intr-o apariție uluitoare la televizor, Videanu a declarat indurerat (chiar, de ce o fi mereu așa trist omul asta? Ca doar lui personal ii merg trebile foarte bine!) ca criza prin care trecem, e o criza “de incredere” si “psihologica”.

Ce inseamna asta? Ca, dupa mintea ministrului Economiei romanești (hm: care economie?) ar fi de ajuns ca firmele sa aiba “curaj” sa ceara credite, iar bancile sa aiba “curaj” sa le dea, si gata cu criza! Pe loc se reia ciclul economic, incepe consumul si trai neneaca! pe banii babacai! Dar cine e babaca? Asta nu prea stie nimeni.

Mi-l imaginez pe Videanu la restaurant cu președintele si cu ceilalți PDL-isti din cercul “restrans” cum le explica el: ” Mai Traiane, ce reforma sa facem? criza asta se rezolva in doi timpi si trei mișcari! Daca pornește consumul, gata! De fapt, lumea inca nu s-a saturat de criza si noi n-avem ce sa facem pana nu incep ei sa aiba incredere! Ziariștii aștia pesimiști, ei sunt de vina. “

De ce ideea cu “criza psihologica” e o imbecilitate:

Pentru ca SUA, UE si Japonia au cheltuit deja 7 trilioane de dolari pe programe anticriza. Adica pentru “re-pornirea” consumului. Rezultate: zero! Uniunea Europeana este in pragul dezastrului, iar Germania vorbește acum despre posibila prabușire a monedei euro. Singura tara care incepe sa-si vanda marfurile este SUA. Pentru ca firmele americane obișnuite (alea mici, care n-au primit ajutoare de stat!) au dat afara 50% din personal, au scazut salariile cu 50% la cei ramași si au prelungit forțat si ilegal programul de lucru. In felul acesta, au marit productivitatea si au reușit sa scada preturile. Iar pot sa concureze cu marfurile chinezești.

Pentru ca Angela Merkel a spus clar ca statele europene consuma prea mult. Pe protecție sociala adica! In plus, in Romania banii statului se mai scurg si pe robinetul 2: contractele de stat, corupția. Deci criza e reala, de sistem, nu e doar in capul nostru!
Cand statul imprumuta toți banii disponibili din banci si lasa firmele fara resurse financiare, aia sunt bani reali, nu “psihologici”! Cand statul nu-si platește datoriile fata de firme, aia sunt tot bani reali!
Cand statul angajeaza 700.000 de oameni in 5 ani, pe salarii duble fata de mediul privat si lasa firmele fara resurse umane, asta e tot in capul nostru, nene Videanule? Nu ti se pare o criza de sistem? Nu crezi ca e nevoie de reforma?

Sa te imprumuți la banci? Sa investești? Pai chiar am fi nebuni!

Sa fie clar: in condițiile in care economia romaneasca este inca ne-reformata, iar piața europeana va suferi cel puțin o mare fractura (daca nu mai multe), prin reducerea obligatorie a numarului bugetarilor, e nebun cel care se imprumuta ca sa porneasca o afacere. De fapt, cel mai bun lucru pe care il poate face un om de afaceri este sa lichideze cat mai mult poate (daca poate), iar banii lichizi sa-i pastreze pentru vremuri mai bune. Dar nu in euro!

Tu nu alergi dupa clienți, Adrieane. Noi da!

Esența capitalistului este salesmanul: vanzatorul, omul care face rost de contracte si clienți. Adriean Videanu n-a fost obligat niciodata in viața lui sa faca așa ceva! Chiar si in vreme de criza, cand toata lumea (inclusiv marile corporații americane) sunt intr-o lupta disperata sa-si pastreze piața, cei ca Videanu au mereu un client rezervat, numai pentru ei: statul roman. Pai așa, sa tot traiești!

Si ca sa fim corecți: toți sunt incompetenți!

Teoria lui Videanu este exact aceeași teorie pe care am auzit-o si de la PNL, si de la PSD. Ceea ce arata ca nimeni din clasa politica romaneasca nu ințelege pe ce lume se afla si ca de fapt Romania nu are nici o șansa. Nu ne mai salveaza nimeni.