Incetinirea economica din cauza pandemiei a lasat fara mijloace de trai peste 40.000 de locuitori ai regiunii impadurite Michoacan, care depind de exploatarea si vanzarea rasinii de pin si care acum au fost nevoiti sa inceteze sa aiba grija de paduri pentru a cauta ce sa manance, ceea ce deschide usa taierilor si defrisarilor clandestine.
„In cele din urma, familiile care traiesc in padure vor fi invinse”, spune Rosa Icela Soto. Criza economica din cauza pandemiei de covid-19 i-a lasat pe familia sa si pe alti 120 din ejidoul Mata de Platanos, din Uruapan, Michoacan, fara venituri sau optiuni de munca. Recoltarea rasinii de pin, care era mijlocul lor de existenta, nu mai este profitabila.
„Problema cu rasina este ca este vanduta intermediarilor la un pret foarte mic”, spune el. „Locuitorii ejidoului meu cauta o modalitate de a supravietui”.
La fel ca ea, de aceasta activitate depind alti 10.000 de oameni din municipiile Hidalgo, Tuxpan, Jungapeo, Aporo, Tuzantla, Angangueo, Susupuato, Zitacuaro, Senguio, Cheran si Patamban.
Toti, in cateva saptamani, au trecut de la saracie la saracie alimentara, adica nu au mijloacele necesare pentru a manca.
„Este un caz foarte extrem, in ultimele luni au crescut jafurile din casele noastre si au crescut taierile ilegale”, spune Rosa Icela Soto, ingrijorata.
„Facem asta de 50 de ani. Bunicii mei, inainte de constituirea ejido-ului (la sfarsitul anilor 1960), erau deja dedicati acestui lucru. Le-am mostenit cunostintele, este o activitate la care colaboreaza intreaga familie. Femei, copii, tineri”.
In ejido-ul in care locuieste, se produc aproximativ 300 de tone de rasina de pin anual, ceea ce genereaza un beneficiu economic de 4 milioane de pesos fara a dobori un copac. Grija pe care intreaga comunitate o acorda padurii a impiedicat exploatarea forestiera clandestina si inlocuirea padurilor cu culturile de avocado sa distruga aceste fortarete ale padurii temperate, caracteristice regiunii.
Linia de productie a fost rupta
Profiturile din ejidoul Rosa Icela sunt doar o fractiune din valoarea industriei de rasina de pin din Michoacan, principalul producator la nivel national. Potrivit lui Juan Manuel Barrera, de la Environmental Resilience and Community Development, o organizatie civila specializata in probleme forestiere, productia municipalitatii ajunge la 600 de milioane de pesos pe an.
„Anul acesta, daca ai profituri de 15 sau 20 la suta, va fi mult. Vorbim de 500 de milioane de pesos care nu vor mai ajunge in comunitati, adica impactul economic”, explica Barrera, in cadrul unei conferinte de presa sustinute, marti, 12 iunie, de diverse organizatii de mediu, precum si de colectionari si rezidenti de rasina. a zonei.
Extractia rasinii in aceasta zona se desfasoara de mai bine de 100 de ani. Este un lant de productie care iese din aceste paduri si ajunge la diverse articole. Poate cel mai faimos este detergentul pentru suprafete multiple de pin.
De asemenea, este un ingredient comun in diverse case de vopsea. Este folosit ca smoala in constructii, ca emulgator in unele bauturi racoritoare si ca baza pentru guma de mestecat. Inchiderea temporara a multora dintre aceste companii, din cauza pandemiei, a determinat oprirea achizitiei de rasina de pin.
„Odata cu declansarea pandemiei, achizitiile au inceput sa scada si nu si-au revenit”, comenteaza in virtual Olga Leticia Enriquez, o lucratoare a rasinii din Cheran K’eri, municipalitatea care a expulzat partidele politice pentru coruptie la inceputul secolului. conferinta.cu care au condus administratia municipala
Din cei 3.000 de copaci de care are grija familia lui, primeste intre 350 si 400 de kilograme de rasina pe luna. Banii pe care ii castiga sunt folositi in principal pentru a cumpara alimente, aproximativ 70 la suta, spune el. Restul este folosit pentru plata cheltuielilor cu locuinta si imbracamintea.
Abandoneaza padurile si ingrijirea lor
„Acum, la munca, familia mea se duce la o companie de ambalare a capsunilor care se afla la 3 ore de Cheran. Se duc in autobuze scolare, si toti sunt supraaglomerati, pe langa faptul ca deplasarea in tura de noapte este mai periculoasa”, spune acesta in cadrul conferintei.
Olga recunoaste ca din cauza situatiei, resineros abandoneaza padurile si grija lor de a-si inchiria forta de munca la recolta de avocado, unde fac sarcini precum aruncarea gunoiului de grajd intre parcele pentru a le fertiliza.
Aceasta abandonare a padurilor ar putea deschide usa exploatarii forestiere clandestine si inlocuirii utilizarii terenurilor pentru a transforma aceste paduri in plantatii de avocado.
In acest sens, Jaime Nava, de la Grupul Interdisciplinar de Tehnologie Rurala, o asociatie care urmareste o dezvoltare rurala durabila si lucreaza in regiune, explica ca majoritatea padurilor din regiunea Purepecha, una dintre cele care alcatuiesc aceasta zona impadurita, ele exista gratie ingrijirii silvice efectuate de lucratorii de rasini.
Schimbarea utilizarii terenurilor pe aceste terenuri este de neoprit. Din cele 200 de mii de hectare de cultura de avocado care exista in prezent, jumatate erau paduri temperate.
„Cursul de schimb a fost foarte drastic, au fost boom-uri foarte importante in zonele de avocado”, avertizeaza Jaime Nava.
„Daca nu se face ceva, acest fenomen se va raspandi in zonele cu rasini. Aceasta este o problema de ilegalitate si incapacitate la care nimeni din Michoacan nu se ocupa”, critica el.
„Este ceva care ramane nepedepsit, se intampla in fiecare zi, dar este consimtit in atat de multe dimensiuni incat este un ciclu care nu a fost oprit.”
Potrivit Consiliului Civil Mexican pentru Silvicultura Durabila, pandemia a oprit functionarea a 18 fabrici de procesare a rasinii care au cumparat, prin intermediari, productia producatorilor de rasina din Michoacan.
Pentru a remedia dependenta de acesti intermediari si pentru a oferi producatorilor din estul Michoacan mijloace de productie mai bune, Abel Tello, presedintele Asociatiei Rurale de Interes Colectiv Lazaro Cardenas. ARIC este cea mai importanta organizatie productiva a muncitorilor din rasina din zona si incearca sa reporneasca o fabrica de procesare care a fost inchisa din 2011.
„Reactivarea acestei organizatii ne-ar permite sa infiintam centre de colectare in ejidouri, incercand sa eliminam intermediarismul, ceea ce ne va permite sa intarim dezvoltarea fiecareia dintre comunitati si ejidouri”, spune Abel intr-un interviu acordat Pie de Pagina. .
„De aceea avem nevoie de un program in curs de dezvoltare care sa contribuie la valorificarea acestei organizatii”.
Pornirea fabricii de rasina nu numai ca ar ajuta la eliminarea intermediarilor in proces, ci ar intari si ejido-urile, permitandu-le sa rafineze si sa vanda produse mai bune derivate din rasina.
„Aceasta companie functioneaza din 1968”, isi aminteste Abel. „Odata cu crearea ejidourilor, generalul Cardenas a sustinut ca a fost creat. A contribuit si la crearea fabricii de rasina, motiv pentru care ARIC, asociatia rurala, poarta numele de General.”
Cu toate acestea, in 2011, centrul de procesare a fost nevoit sa se inchida din cauza scaderii abrupte a pretului rasinii, care a trecut de la 50 de pesos pe kilogram la mai putin de 20.
„Asta nu intelegem, uneori politicile pietei si ale companiilor afecteaza acest lucru, dar nu stim cine stabileste pretul si asta ne complica. Ne spun doar ca fabricile care folosesc rasina cumpara din Brazilia si din alte locuri si mai ieftin, dar in realitate nu stim”, explica Abel despre toamna lui 2011, care nu a fost depasita.
„Daca in 1968 s-a construit aceasta fabrica de rasini cu scopul de a fi un centru de colectare pentru productia municipiilor, cred ca o putem ridica si produce ulei de pin, terebentina si smoala. Stim ca se pot produce si alte produse, pentru curatare si pentru a face cosmetice si alte lucruri, dar ne-am dori, macar, sa lucram cu aceasta smoala, ulei de terebentina”, spune Abel entuziasmat.
In prezent, ARIC este in discutii cu Consiliul National al Silvic (Conafor) pentru a gasi o strategie de reactivare a industriei rasinilor. Daca se va realiza, Abel asigura ca participarea intermediarilor ar fi eliminata si acestia ar putea stabili un pret garantat al rasinii la 19,50 pesos pe kilogram.
„Desi cine stie daca o putem sustine, pentru ca vom lupta impotriva marilor oameni de afaceri la nivel national si international”.
In 13 august, la conferinta zilnica despre programele sociale, Pie de Pagina a chestionat-o pe secretara de bunastare, Maria Luisa Albores, despre orice optiune de a sprijini productia acestor muncitori, care, pentru ca nu sunt proprietari de pamant, nu pot. accesati unul dintre programele vedete ale guvernului federal, Sembrando Vida.
Secretara a asigurat ca va contacta Conafor pentru a gasi o solutie la problema lucratorilor din rasina, ba chiar a asigurat ca un alt program precum Productia pentru Bunastare poate fi folosit si atenueaza situatia precara a zilierilor din paduri, deoarece se numesc acesti muncitori.
In plus, atat Olga Leticia, cat si Rosa Icela Soto, locuitori ai zonei si lucratoare a rasinii, au cerut guvernului federal sa implementeze un program de angajare temporara care sa ajute la monitorizarea padurii si, astfel, sa mentina grija pe care lucratorii de rasina au avut-o de ea.
